La Barsana

Posted on 29 August 2014

0


Azi a fost sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, zi de ajun. Asa că ne-am indreptat paşii (cu maşina), de dimineaţă, spre Mănăstirea Bârsana, să ne rugăm la Sfânta Liturghie.
Am pornit la drum prin sate, din Ocna Şugatag. Pe drumul şerpuit, peste dealuri, admirând verdele ierbii şi simţind mirosul căpiţelor de fân , am ajuns în satul Văleni, unde pe marginea drumului stăteau două femei care făceau cu mâna maşinilor care treceau. Când sunt plecat mai departe de casă, evit sau ezit să opresc să iau străini în maşină. Dar acum două moroşence cu faţa arsă de soare, subţiri, cu fuste ţărăneşti şi cu sacouri negre, mergeau la mănăstire, eram convins… Am oprit. „La Mănăstirea Bârsana mergem”. Au urcat bucuroase. Una era tăcută, pe când cealaltă, care era mai tânără, avea dar la vorbit. N-am făcut un kilometru, că deja eram invitaţi în ziua de Duminică la ele acasă, după ce vorbesc cu părinţii, la o şedinţă foto cu costumele tradiţionale ale familiei lor.

IMG_20140829_115359

Complexul mănăstirii e o bijuterie arhitecturală din lemn şi piatră. Totul e crud, şi te duce cu gândul la pomul din grădina Raiului, dar mai ales la lemnul Crucii Domnului Hristos. Ajunşi aici, ne-am grăbit spre biserică, însoţiţi de noile prietene, cărora le-am făgăduit că se pot întoarce cu noi. Cea mai tânără n-a intrat în biserică, ci s-a aşezat în partea dreaptă a bisericii, s-a însemnat cu semnul Crucii şi a îngenunchiat. Am urcat scările bisericii şi am păşit din pridvor în tindă şi apoi spre altar. În strană, două călugăriţe citeau acatistul sfântului, şi cântau lin „Bucură-te Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule.”

IMG_20140829_112641
În biserică unii stăteau în genunchi, alţii în străni, iar alţii făceau acel dute-vino specific mănăstirilor aflate în calea turiştilor. Cum sunt un om slab, negăsindu-mi liniştea, am preferat să ies în curte, unde slujba se auzea la difuzoare, cu gândul să-mi găsesc un loc pe o bancă, în bătaia soarelui. În curte lumea se aduna. Printre multe ţinute palide, care constau în blugi, costume sau ţinute sport, zăream fete şi neveste în costumele „de gală” ale locului – portul tradiţional – unele cu opinci, dar cele mai multe cu pantofi cu toc, foarte eleganţi.

IMG_20140829_114135

N-am reuşit să remarc vreo femeie urâtă dintre cele în port popular. Parcă printr-o revelaţie mi-a venit gândul că nu pot fi urâte pentru că le-a zidit Dumnezeu aşa… Dar pe toţi ne-a creat Dumnezeu frumoşi… Depinde cu ce vrem să ne îmbrăcăm… Chiar dacă în viaţa de zi cu zi nu se mai poartă costumul complet, la biserică duminica şi, negreşit la sărbătorile mari, îmbracă toţi straiele tradiţionale, moştenite de unii de la generaţiile dinainte. Parcă aşa se pot apropia mai mult de Dumnezeu; parcă hainele acestea ar avea o conotaţie sacră, de slujire, precum sunt veşmintele preotului, la altar.

IMG_20140829_100813

Aşa mergând spre o bancă liberă de lângă altarul de vară al mănăstirii, privirea mi s-a lipit de trei fete în haine ţărăneşti, aşezate pe o bancă. Au fost irezistibile, încât în vreme ce maicile cântau de trei ori „Doamne, miluieşte!”, am făcut câteva poze celor trei tinere (cu voia lor), şi  abia apoi ne-am aşezat la locul dorit. Pe măsură ce Liturghia curgea, lumea s-a mai adunat. Au fost şi trei feciori cu cămăşi albe, dar cel mai mult ne-a atras privirea o pruncă de cel mult patru ani, înţolită în alb şi roşu, cu batic în cap, care acum alerga, acum cădea pe aleea de piatră, ca apoi să fie în picioare păşind ca pe nori pe iarba verde de lângă biserică,  fara sa lase din maini punga cu pufuleti din care se infrupta cu pofta.

IMG_20140829_113313_1

După slujbă cele două moroşence din Văleni aşteptau la maşină. Am pornit pe drumul de întoarcere, şi cea mai vorbăreaţă perfecta ultimele detalii ale vizitei noastre la ele, dacă se poate chiar azi, „că ştie Dumnezeu ce-a fi pe Duminică” după cum zicea ea. Pe drum a trebuit să mai vorbim şi să întrebăm şi noi câte ceva. Aşa am aflat că erau mai tinere decât am crezut – 32 şi 38 de ani – şi că au rămas nemăritate (încă), lucru care nu e neaparat regretat prin Bucureşti sau în marile oraşe, şi la generatia tânără de azi, pentru care e neaparat să profiţi din plin de viaţă şi să nu te legi devreme la cap…

După ce le-am lăsat pe cele două fete bătrâne, mai încolo de casa lor, după pod, pentru că eram prinşi în poveşti, am continuat drumul nostru, cu gândul la dulceaţa acestor locuri, la frumuseţea oamenilor şi a portului lor, la folclorul lor…, încât ni s-a trezit regretul că nu ne-am născut pe aceste plaiuri.

Nu mă mir că, un fost profesor din facultate, Vasile Chira, la începutul unui volum cu scrieri, poezii cred, a aşezat următorul moto: „Dacă Dumnezeu şi-ar fi ales o născătoare din neamul românesc, aceasta ar fi fost cu siguranţă o maramureşancă”.

IMG_20140829_114129

Anunțuri