Memorialul de la Sighet

Posted on 27 August 2014

0


In prima zi de concediu am pornit la drum. Prima oprire am facut-o in orasul maramuresan Sighetu Marmatiei, la intrarea in oras, unde se gaseste „Cimitirul saracilor”, cu mormintele celor aruncati aici in vremea in care inchisoarea din acest oras extrem al tarii era plina de cei care incurcau planurile marete ale comunismului. Un monument deosebit si cateva troite amintesc de gloria eterna cu care le suntem datori si totodat de faptul ca jertfa celor de sub glie s-a urcat la Cel care s-a jertfit pentru toti.

La poarta cimitirului am batut in usa de termopan a cladirii portarului, care isi lasa-se doua telefoane mobile pe masa, ca semn ca e prezent.A venit portarul, care in graiul frumos al celor de aici, ne-a spus ca in gropile comune de aici e inmormantat si Iuliu Maniu, si ne-a indrumat spre centrul orasului, la inchisoarea organizata ca memorial.

Am ajuns in centru pe sensuri unice foarte aglomerate. Dupa doua invartituri maramuresene am gasit cu greu un loc de parcare. Fosta inchisoare e in centrul orasului, pe corso – un simbol greu al acestui oras, si in trecut si in prezent. Am trecut din strada scaldata de soare printr-o usa stramta in cladirea putin luminata a cladirii, si in hol am platit taxa de intrare ( 6 lei) si am ascultat o inregistrare audio care prezenta ansamblul. Pe masura ce am inaintat pe holurile inchisorii m-am desprins de starea interioara de vacanta si ma simteam din ce in ce mai mult cuprins de fiorii apropierii de sacru. Urcand pe scarile vechi, pe care au pasit atatea picioare in zeghe grea de detinuti, am simtit ca ma apropiu mai mult de cer. Fiecare celula e organizata pe o anumita tema: bolsevismul, inceputurile comunismului, taranii si colectivizarea, oprimarea cultelor, poezia in inchisoare, epoca lui Ceasecu, si alte multe teme. Intr-una din celule se auzea dintr-un difuzor ascuns un mesaj in limbajul morse, de parca detinutii ar vrea sa ne transmita ceva, de parca ar vrea sa ne aminteasca prin ce am trecut in comunism, de parca ar vrea sa ne trzeasca pe noi care dormitam intr-o paralizie di care nu stim cum sa mai iesim.

O celula era fara geam… Cei inchisi o numeau „neagra”… Era camera de tortuta, de pedeapsa… Goala, faraprezentari pe pereti, doar cu catuse cu lant pe mijlocul podelei. Nici nu cred ca trebuia sa existe explicatii, ar fi fost in plus. Acolo era un altar al jertfei celor chinuiti, umiliti si omorati aici. Mi-am lipit palmele de peretii acestei celule, sperand sa simt ceva…, n-am simtit nimic, doar mi s-au umplut ochii de lacrimi si m-am simtit atat de mic, atat de slab… N-am facut sacrilegiul sa fac aici o poza. Ar fi bine sa mergi acolo, sa vezi, sa simti, sa plangi, sau sa razi, daca poti…

Am coborat si am trecut in curtea inchisorii unde exista un sanctuar in pamant unde am aprins o lumanare pe care am asezat-o pe discul mare luminat de soare printr-o cruce decupata in mijlocul boltei care acopera incaperea. Gaduri rascolitoare, lacrimi, o rugaciune…

IMG_20140825_132329De aici, pe culoare stramte pe al caror pereti placati cu marmura neagra sunt gravate mii de nume ale victimeor cunoscute ale comunismului, am trecut in a doua curte unde se afla grupul statuar „Cortegiul sacrificatilor”. I-am privit din lateral…: unii cauta spre cer, altii sunt cu ochii-n pamant, cativa isi privesc calaii in ochi… Daca treci pe acolo e neaparat sa te uiti in ochii lor si sa te analizezi… Bun, rau, un calau al celor din jur, al tarii tale. Oare cei care ne conduc de la revolutie incoace  cum s-ar simti?

IMG_20140825_132700

Indreptandu-ma spre iesire ma gandeam cum ne-a distrus comunismul, cum ne-am lasat indobitociti atunci, cum ne-am tradat unii pe altii, doar pentru binele personal. Egoismul a transformat atunci pe unii dintre condamnati in calai. Din pacate, pana astazi, din egoism ne torturam unii pe altii – cum poti numi furtul, licitatiile trucate, coruptia, inegalitatea in fata legii s.a.? Si facand ultimii pasi spre usa ce ma ducea spre centrul care sa-mi aminteasca de faptul ca sunt in concediu, ma intrebam in sine cum pot unii regreta acele vremuri. I-as ruga sa vina aici sa intre in celulele condamnatilor, sa-i priveasca in ochi, sa le auda vaietarile, sa simta bataile din pereti… Aici ar trebui adusi politicienii care doar vorbesc, conducatorii care ne vand tara, mogulii care capuseaza statul, preotii care vorbesc despre jertfa lui Hristos si a martirilor, filosofii care vorbesc despre viata, dascalii si mai ales copiii…

Am deschis usa inchisorii, si iesind cu lacrimi in ochi mi-am amintit cuvintele portarului de la cimitir, care ne-a explicat cum ajungem la Memorial:” Acolo intri razand si iesi plangand”.IMG_20140825_131924

IMG_20140825_141420 

Anunțuri
Posted in: Uncategorized