Campionatul de tenis „Roşia Montană”

Posted on 10 Septembrie 2013

0


Nu pot să zic nici eu clar cum ar fi bine pentru ţara noastră în ce priveşte proiectul RMGC, chiar nu pot, dar să fii in Guvern sau la şefia Senatului, şi să te porţi ca şi cum ai avea în tine două persoane…, ca guvernant să faci legea şi ca parlamentar să o respingi, mi se pare că ţine de psihiatrie. Cel puţin, de Antonescu nu mă mir, în el sunt două laturi care se bat, barbatul si femeia, Crin şi Crina (el regreta, la intalnirea cu femeile liberale, faptul că nu s-a născut femeie).

Aşa se face că, până să se facă măcar turism serios cu tot ce înseamnă Roşia Montană, se face un adevărat campionat de tenis, fără punctaj WTA, în care meciurile se jocă între masculinitatea şi feminitatea din interiorul guvernanţilor.

Anunțuri
Posted in: Uncategorized